Anna Karenina (1997)
1560SalveazăRaport
- Player
- Descriere
- Trailer
- Distribuție
Într-o lume a puterii şi privilegiilor, o femeie îndrăzneşte să se supună sentimentelor.Celebrul roman al lui Tolstoi este ecranizat încă o dată, în ceea ce a fost prima producţie americană a acestui roman, filmată în întregime în Rusia.Anna (Sophie Marceau) este căsătorită cu Alexei (James Fox), dar din cauza faptului că relaţia lor este una nefericită, este clar că nici unul din ei nu manifestă un entuziasm prea mare faţă de ceea ce ar trebui să fie căsnicia lor. În timp ce se afla în vizită la fratele său, Stiva (Danny Huston), care are şi el propriile-i probleme legate de mariaj, Anna face cunoştinţă cu contele Vronsky (Sean Bean). Între cei doi, ia naştere imediat o atracţie reciprocă, iar Vronsky îşi părăseşte amanta (Mia Kirshner), pentru a încerca să o cucerească pe Anna. Deşi la început nesiguranţa îi domina sentimentele, Anna abandonează curând precauţia şi se implică într-o relaţie pasională cu Vronsky. Alexei, şocat de indiscreţia comisă de soţia sa şi de faptul că ea poartă copilul lui Vronsky, o obligă să aleagă între a se întoarce acasă, astfel putând să păstreze copilul, sau să rămână alături de amantul ei, dar să renunţe la copilul nenăscut…Un film de excepţie, al cărui succes a fost garantat de romanul care a stat la bază, dar şi de distribuţia de zile mari.
Regizori:Bernard Rose
Scriitori:Bernard RoseLev Tolstoy