I vitelloni (1953)

23SalveazăRaport
I vitelloni
Notă IMDb:7.9
Subtitrare:Subtitrat în limba Română
Anul apariției: 1953
Durată:104 minute
Filmul ilustrează cinci tineri visători care întârzie să se maturizeze. Ei locuiesc într-un mic oraş italian de provincie de la malul mării, pe care, din comoditate şi din teamă de necunoscut, ezită să-l părăsească. În final, unul singur dintre ei – cel mai tânăr – va găsi curajul de a se desprinde şi de a pleca la Roma.“Viaţa unor pierde-vară mic burghezi, care nu vor şi nu pot să evadeze din atmosfera adormită a unui orăşel de provincie”. Considerat de unii o operă de critică socială, iar de alţii doar o cronică indulgentă şi tandră a mediului copilăriei şi adolescenţei lui Fellini, Vitelloni constituie primul mare succes al regizorului, marcând una dintre trăsăturile de bază ale operei sale – cea autobiografică. Fellini, fost ‘vitellone’ (după propria mărturisire), se exprimă prin intermediul personajului Moraldo (singurul care evadează, în final) şi îi condamnă pe ceilalţi. În ciuda numeroaselor momente comice, filmul degaja o notă de tristeţe, provenită din tonul plin de milă şi de nostalgie adoptat de Fellini faţă de personajele sale. Primul mare succes al lui Alberto Sordi, care devine echivalentul în comedie al lui Marcello Mastroianni.

Lasă un comentariu

Filme și seriale online recomandate

Share
Raportează

Raportează acest film aici.