La dolce vita (1960)

Un premiu şi 3 nominalizări Oscar, o nominalizare BAFTA, un premiu Cannes. În La dolce vita viaţa ne este înfăţişată cu obiectivitate, cu părţile sale urâte, cu ororile sale, dar şi cu frumuseţea sa. Trebuie să învăţăm să vedem părţile bune, să vedem frumuseţea ascunsă a lucrurilor, aşa cum o văd adesea copiii. Salvarea se află în miezul celei mai mari absurdităţi; în toată această amărăciune a noastră trebuie să găsim şi o picătură de miere. Jean-Louis Langier – 1960 (Cahiers du Cinema). Itinerarul unui ziarist care practică o gazetărie-pistol prin diverse cercuri ale societăţii italiene, trăind frenetic, fără răgaz pentru reculegere. Între un minut de dragoste şi altul de deznădejde, vânează o vedetă americană şi explorează un miracol, distras uneori de “măruntele sale probleme personale”: tentativa de sinucidere a Emmei sau vizita tatălui căruia îi aruncă în braţe o cocotă. După ce şi-a abandonat ambiţiile de literat, îşi îngroapă, treptat, şi credinţa în orice altceva, fie şi în efemerul ‘dulcei vieţi’ a aristocraţiei romane. În final, nu-i mai rămân decât imaginea unui monstru marin şi privirea pierdută a unei tinere din lumea celor care încă vieţuiesc cu adevărat.