Tinker Bell (2008)

Clopoțica

267SalveazăRaport
Tinker Bell
Notă IMDb:6.7
Subtitrare:Subtitrat în limba Română
Anul apariției: 2008
Plăsmuită din râsul zglobiu al unui copil, Clopoțica este purtată de o păpădie în Valea Ielelor, tărâmul magic unde zânele pregătesc, prin minuni numai de ele înțelese, sosirea primăverii! Însă Clopoțicăi i s-a hărăzit darul meșteșugului și ar trebui să rămână în Valea Ielelor, alături de ceilalți cârpaci care pregătesc toate lucrurile de care au nevoie zânele în funcție de anotimp. Clopoțica vrea însă cu tot dinadinsul să meargă pe Continent, împreună cu celelalte zâne, chiar dacă asta înseamnă să-și schimbe talentul. Așa că își roagă prietenele – Iridessa, zâna luminii, Rosetta – zâna florilor, Fauna – zâna animalelor și Boare-Argintie – zâna apelor – să o învețe tainele lor.Dar astfel Clopoțica își reneagă adevărata personalitate și încercările ei de a schimba talentul cu care a fost înzestrată nu fac decât să complice misiunea zânelor și să primejduiască sosirea primăverii! Cu ajutorul prietenilor, conștientizează cât de importante sunt abilitățile ei de zână-cârpace, reușește să refacă toate pregătirile pentru venirea primăverii și se convinge că poate înfăptui lucruri magice doar dacă se acceptă pe ea însăși.

Lasă un comentariu

Filme și seriale online recomandate

Share
Raportează

Raportează acest film aici.